MOPAN Suceava

Noul preşedinte al Organizaţiei de Pensionari din cadrul PSD Suceava este Mişu Gafencu. Conferinţa judeţeană de alegeri a avut loc în cursul zilei de miercuri, în sala mică a Casei de Cultură Suceava, la şedinţă fiind prezenţi preşedintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, precum şi vicepreşedintele social democraţilor suceveni, senatorul Neculai Bereanu.
În cadrul şedinţei, preşedintele în funţie, Dumitru Ibănescu a prezentat raportul privind activitatea Organizaţiei Judeţene a Pensionarilor din PSD Suceava pentru perioada ianuarie 2013 – septembrie 2015. Dumitru Ibănescu a ţinut să evidenţieze acţiunile politice şi organizatorice derulate cu scopul susţinerii OPSD, atât în campanile electorale din ultimii doi ani, cât şi în toate celelalte activităţi. De asemenea, s-a insistat asupra acţiunilor iniţiate şi derulate de OPSD pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice din judeţul Suceava.
„S-au readus în atenţie măsurile luate de guvernul condus de Victor Ponta în sprijinul pensionarilor: indexarea anuală a pensiilor conform prevederilor legale, mărirea plafonului pensiilor sociale la 400 lei, amnistia fiscală pentru mai multe categorii sociale, inclusiv pensionari, returnarea banilor reţinuţi ilegal de la pensionari la plata CAS, reducerea TVA la produsele alimentare, precum şi înlăturarea restricţiei privind posibilitatea cumulării pensiei cu salariul”, se precizează într-un comunicat de presă al PSD Suceava.
Pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Pensionari a PSD Suceava şi-au depus candidaturile Dumitru Ibănescu şi Mişu Gafencu, acesta ieşind câştigător în urma votului exprimat, mandatul de conducere a OPSD Suceava pentru următorii patru ani. Noul Birou de conducere ales va avea 20 de membri, respectiv nouă vicepreşedinţi, un secretar, un trezorier şi nouă membri.
Noul preşedinte al OPSD Suceava, Gafencu Mişu, este absolvent al Facultăţii de Drept, a fost ofiţer de poliţie şi adjunct al IPJ Suceava, având şi funcţia de consilier judeţean.
Tot miercuri au fost aleşi cu unanimitate de voturi delegaţii la Conferinţa Naţională Extraordinară a OPSD, din 24 septembrie 2015.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
PSD - Gheorghe Soldan
Dreapta Unita - Marian Andronache
Dreapta Unita - Cristian Ilie Timoficiuc
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava