Alexandra Harja Samsonescu, o tânără de 30 de ani, va candida pentru șefia județului din partea Pro România
Pro România Suceava și-a înscris, astăzi, candidații la Consiliul Județean, iar lista este deschisă de președintele Organizației, deputatul Cătălin Nechifor. Pentru funcția de șef al administrației județene este propusă Alexandra Harja Samsonescu. Pro România Suceava a transmis că „obiectivul nostru este de a reforma modul în care se face administrația județeană, astfel dorim să arătăm că politica se poate face mai bine pentru cetățean într-o echipă cu competențe diferite, dar care numără ingineri, profesori, economiști, tehnicieni și maiștri, care provin din toate zonele județului Suceava. Mai mult decît atît, principiul primordial după care ne vom desfășura activitatea politică și administrativă în cadrul consiliului județean este colaborarea cu toate formațiunile care vor fi parte a deliberativului județean, indiferent de orientarea lor politică. Plecăm de la un moment 0, în data de 27 septembrie, și dorim ca toate deciziile care se vor lua, să fie, în primul rînd, în folosul județului și locuitorilor săi”.
Așadar, Alexandra Harja Samsonescu este candidatul Pro România Suceava la președinția Consiliului Județean. Lista candidaților Organizației Pro România Suceava cuprinde 45 de persoane. Deputatul Nechifor este urmat, pînă la locul X, în ordine, de consultantul fiscal Luminița Chihai, Teodor Sebastian Sîrghe, Pavel Florin Arusoaei, Dănuț Costel Gireadă, Vasile Gheliuc, Adrian Anița, Aurelia Maria Turenschi, Dorel Vasile Deneș și Andreea Maria Onișoru.
Alexandra Harja Samsonescu, o tânără de 30 de ani, va candida pentru șefia județului din partea Pro România,