Fiica lui Adi Bărar, poze și cuvinte emoționante, după ce și-a înmormântat tatăl: „Îmi vine să strig ajutor”
Moartea liderului tupei Cargo, Adi Bărar (61 de ani), răpus de Covid-19, a lăsat multă durere în sufletele familiei cunoscutului rocker, a colegilor de trupă și a fanilor acestuia. Adi Bărar a fost înmormântat marți, într-un cimitir din Timișoara, în prezența familiei și a câtorva prieteni foarte apropiați, notează click.ro.
Imediat după ce și-a condus părintele pe ultimul drum, fiica celebrului roker, Delia Bărar, a postat pe conturile de socializare câteva fotografii în care rockerul zâmbea larg și o conducea la altar. Fotografia era însoțită de un mesaj sfâșietor. ”Așa vreau să mi te amintesc. Cu zâmbetul pe buze, cu o energie care nu va putea fi vreodată egalată. E o pierdere imensă care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, însă știu sigur că nu vei fi uitat vreodată. <Muzica mea trebuia în primul rând să reflecte pământul pe care călcăm>, spunea el. Ne luăm rămas bun de la el ca și pământean, dar îl vom păstra în suflet mereu, pentru că ceea ce a creat el nu va muri niciodată. Drum lin către stele tati, sufletu-mi spune mi-e dor, îmi vine să strig ajutor, aș vrea să mă fac vrăjitor sau aripi să-mi crească să zbor, pân’ la lună și pân’ la stele aș zbura, pân’ la soare n-ar fi departe-n mintea mea, să te mai zăresc măcar o dată aș vrea…”, a fost postarea sfâșietoare a Deliei Bărar, fiica neconsolată a lui Adi Bărar, de la Cargo, conform sursei citate.
Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/fiica-lui-adi-barar-poze-si-cuvinte-emotionante-dupa-ce-si-inmormantat-tatal-imi
Fiica lui Adi Bărar, poze și cuvinte emoționante, după ce și-a înmormântat tatăl: „Îmi vine să strig ajutor”,